Colectia Koch

Medicina secolelor XVI – XVIII: cărţi rare din colecţia Koch

Ex-libris Koch Expoziţia reflectă cele mai vechi publicaţii din colecţia de carte rară, care a aparţinut omului de ştiinţă, medicului şi bibliofilului german Richard Koch. Sunt expuse operele adevăratelor somităţi în medicină, care relevă valoarea incontestabilă a colecţiei: Hipocrate, Paracelsus, Caelius, Hoffmann, Haller ş.a. editate în sec. XVI - XVIII.

Expoziţia cuprinde 30 dintre cele mai vechi cărţi din domeniul medicinii, fiind sistematizate după principiul cronologic. Lucrările expuse constituie doar o mică parte din colecţia Koch, care numără peste 2700 volume în limbile germană, latină, franceză etc., din domeniile: medicină, biologie, filosofie, istorie etc., dintre care 150 exemplare sunt considerate deosebit de rare. Cărţile sunt înzestrate cu Ex-libris Richard Koch şi se impun printr-o prezentare grafică deosebită: coperta, în majoritatea cazurilor, este executată în piele sau pergament, cotorul – cu imprimări, foile de titlu – în stil gotic.

Vezi expoziţia specială "Medicina secolelor XVI–XVIII: cărţi rare din colecţia Koch"

Serviciul "Colecţii Speciale"

În fondurile Bibliotecii Ştiinţifice Medicale se păstrează o colecţie de carte rară, care a aparţinut medicului german Richard Koch. Colecţia numără peste 2700 volume de medicină, biologie, fiziologie, istorie, etc. 150 exemplare sunt cărţi rare care datează cu sec. XVI-XVIII, opere ale adevăratelor somităţi în medicină: Hipocrate, Ibn-Sina, Galen, Paracelsus, Caelius ş.a. Prezenţa operei lui Voltaire (66 volume), apărută în timpul vieţii autorului, dă o strălucire aparte colecţiei. Studierea ei de către colaboratorii bibliotecii s-a încununat cu editarea unui indice bibliografic "Cărţi rare din colecţia Koch", care relevă valoarea incontestabilă a acestei colecţii.

Indice bibliografic
Descarca