Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hipertensiunii Arteriale!

Publicat: 17.05.2016
str. Nicolae Testemiţanu, 29, Spitalul Clinic Republican, et. 3
Intrare liberă

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hipertensiunii Arteriale

 

     HYPERTENSIONZiua Mondială De Luptă Împotriva Hipertensiunii Arteriale este marcată și promovată de Liga Mondială a Hipertensiunii (World Hypertension League—WHL), în parteneriat cu Societatea Internațională de Hipertensiune (International Society of Hypertension — ISH) și cu alte organizații.
     Scopul acestui eveniment este de a sensibiliza publicul privind tensiunea arterială crescută și de a încuraja cetățenii din toate țările să prevină și să controleze această boală.
     Pentru o perioadă de 5 ani, 2013-2018, tema Ligii Internaţionale pentru Hipertensiune (World Hypertension League) este „Cunoaşteţi-vă valorile presiunii arteriale!” ", pentru a promova măsurarea corectă și constantă a tensiunii arteriale, ca modalitate de prevenire și menținere sub control a hipertensiunii, cu obiectivul creşterii gradului de conştientizare privind hipertensiunea arterială în rândul tuturor populaţiilor lumii.
     Tema a fost stabilită în contextul în care statisticile globale indicau faptul că doar 50% din persoanele cu hipertensiune erau conștiente de faptul că aveau de fapt tensiunea arterială crescută și că doar câteva comunități înregistrau o rată de conștientizare mai mare de 75%. În unele dintre acestea, gradul de conștientizare este foarte scăzut, coborând sub 10%.
     Hipertensiunea este principalul factor de risc al apariției bolilor cardiovasculare. Netratată sau tratată necorespunzător, această boală poate determina apariția accidentului vascular cerebral, a infarctului de miocard sau a insuficienței renale, afecțiuni care se soldează cu o mortalitate crescută și/sau invaliditate severă.
     Cu această ocazie, în perioada 16 – 20 mai 2016, Biblioteca Ştiinţifică Medicală va organiza expoziţia tematică cu titlul "Ziua Mondială De Luptă Împotriva Hipertensiunii Arteriale" la Centrul de Informare şi Documentare al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (str. Nicolae Testemiţanu, 29, Spitalul Clinic Republican, et. 3).
     Vă invităm să vizitaţi Centrul de Informare şi Documentare al OMS pentru a consulta resurse informaţionale oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (monografii, ediţii periodice, rapoarte statistice, biblioteci electronice, baze de date etc.)

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

Urmăriți-ne

Comentarii

Sondaj

Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană

PRO (100%)
100%
CONTRA (0%)
0%
Voturi total: 1
Perioadă
-