Default Header Image

Relații Internaționale

Proiectul „Modernizarea serviciilor bibliotecilor universitare din Moldova”.

Numărul proiectului: CPEA-2015/10014. Termenul proiectului: 03/2016-10/2019.

Biblioteca Științifică Medicală a USMF „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova este participantă în cadrul Proiectului „Modernizarea serviciilor bibliotecilor universitare din Republica Moldova”, finanţat de Programul Norvegian de Cooperare în domeniul învăţământului superior cu Eurasia, dezvoltat în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea din Bergen, Norvegia, Universitatea „Transilvania” din Braşov, România şi 18 biblioteci universitare din Moldova. 

Sumarul proiectului. Partenerii principali - Biblioteca Universităţii din Bergen şi Biblioteca Ştiinţifică a Academiei de Studii Economice din Moldova - au colaborat în contextul mai multor proiecte. În acest proiect, partenerii vor colabora şi vor disemina cunoştinţe pentru toate bibliotecile universitare din Moldova. Activitatea principală în cadrul acestui proiect va fi orientată spre consolidarea capacităţii bibliotecarilor, şi, prin intermediul acestora, a cadrelor didactice şi a studenţilor din instituţiile de învăţământ superior. În acest scop, vor fi organizate o serie de ateliere de lucru la Chişinău, precum şi trei şcoli de vară.

Prin intermediul atelierelor de lucru şi a şcolilor de vară, comunitatea bibliotecarilor academici din Moldova va obţine spaţiu de dezbateri, şi, astfel, va dezvolta reţele interne de personal care lucrează în aceleaşi domeniu. Comunicarea în cadrul proiectului, prin intermediul unui blog/pagini web ca instrument principal, va sprijini, de asemenea, constituirea reţelei. În acelaşi timp, diseminarea informaţiei privind activitatea în cadrul proiectului la conferinţe internaţionale, vizita de studiu în bibliotecile universitare din Norvegia şi training-urile susţinute de către experţii internaţionali vor oferi accesul la reţeaua internaţională pentru bibliotecarii academici din Moldova.

În cazul în care proiectul va avea succes, bibliotecarii care lucrează în bibliotecile universitare din Moldova vor avea oportunităţi pentru implementarea serviciilor moderne de bibliotecă. Acest lucru va influenţa calitatea învăţământului superior şi a cercetării. Bibliotecarii vor cunoaşte la un nivel mai avansat limba engleză şi vor contribui la consolidarea comunicării în cadrul reţelelor create atât în Republica Moldova, cât şi peste hotare. În acelaşi timp, publicul larg va conştientiza importanţa bibliotecilor.

 

Proiectul Tempus „Modern Information Services for Improvement Study Quality” 

Biblioteca Științifică Medicală în colaborare cu Biblioteca și Centrul de Informare al Universității Lituaniene pentru Științe ale Sănătății au inițiat Proiectul Tempus „Modern Information Services for Study Quality”, scopul căruia este îmbunătățirea calității studiilor superioare în Republica Moldova, atât a celor inclusive, precum și a celor medicale, prin extinderea și diversificarea accesului la informații pentru întreaga comunitate academică.

În Proiect participă și alte biblioteci universitare din Republica Moldova precum: Biblioteca Științifică a Universității de Stat „Alecu Russo ” din Bălți; Biblioteca Centrală a Universității de Stat din Moldova; Biblioteca Republicană Științifică Agricolă a Universității Agrare de Stat din Moldova; Biblioteca Universității Tehnice din Moldova; Biblioteca Științifică a Academiei de Studii Economice din Moldova; Biblioteca Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, precum și Ministerul Educației, Culturii și cercetării al Republicii Moldova şi Consiliul Național al organizațiilor studențești din Moldova.

Partenerii europeni ai bibliotecilor universitare din Moldova sunt și Biblioteca Universității Tehnice din Riga, Letonia; Biblioteca Universității din Debrețen, Ungaria; Biblioteca Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, România.

Realizarea acestui Proiect presupune diversificarea și modernizarea serviciilor informaționale pentru un învățământ superior de calitate, dezvoltarea unei infrastructuri informaționale comune, generarea partajată a resurselor informaționale și asigurarea accesului la acestea în regim on-line. De asemenea, este important crearea repozitoriilor instituționale ce vor servi ca surse de informare și, totodată, vor contribui la sporirea vizibilității universităților din Moldova în spațiul educațional internațional. Printre obiective se numără și susținerea procesului de e-learning, a celui de instruire și cercetare științifică, promovarea culturii informației pentru a asigura utilizarea eficientă a resurselor informaționale naționale și internaționale și a spori eficiența procesului de instruire și cercetare.

 

 


 

Conservarea Colecției Koch: 
proiect moldo-german

Una dintre direcţiile prioritare ale activităţii actuale a Bibliotecii Ştiinţifice Medicale a USMF „Nicolae Testemiţanu” este conservarea Colecţiei de carte veche şi rară Koch, care impune un program cu implicare de tip managerial la nivel administrativ. Lucrurile devin realizabile datorită eforturilor administraţiei Universității şi a Bibliotecii Ştiinţifice Medicale, în cadrul relaţiilor de colaborare cu Ministerul Federal al Sănătăţii din Germania.

În cadrul acestei colaborări, BŞM a fost vizitată, în a. 2012, de Dr. Kuttner, specialist în manuscrise şi cărţi rare de la Biblioteca Universităţii din München. Scopul vizitei dlui Dr. Kuttner a fost de a evalua Colecţia Koch şi de a veni cu recomandări în vederea conservării acesteia. Specialistul german a examinat publicaţiile şi a menţionat că starea fizică a colecţiei este satisfăcătoare, dar, totodată, a selectat 168 de cărţi pentru a fi restaurate în laboratoare performante din or. Munchen, Germania. În cadrul unei întâlniri cu administraţia USMF „Nicolae Testemiţanu”, Dr. Kuttner şi-a exprimat recunoştinţa către personalul BŞM pentru faptul că a reuşit să păstreze, de-a lungul anilor,  această Colecţie de carte veche şi rară, ce a aparţinut compatriotului său, Richard Koch.

Ca rezultat al colaborării moldo-germane, Fundaţia Reemtsma din Hamburg a acordat 55.000 €, ce sunt repartizaţi, în conformitate cu raportul vizitei de lucru la Chişinău a dlui Dr. Sven Kuttner, pentru lucrări de restaurare, pentru instalarea sistemului de rafturi “Zambelli”, pentru acordarea boxelor speciale în scopul păstrării cărţilor vechi, pentru instalarea meselor de măsurare de la Duesseldorf etc. De comun cu autoritățile competente din Republica Moldova şi Republica Federală Germană, a fost încheiat un acord privind reglementarea circumstanțelor de restaurare a cărţilor în afara ţării. Lotul de 168 de cărţi a fost exportat, temporar, în Germania, în scopul efectuării lucrărilor de restaurare, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. 8 din Legea nr. 280, din 26 decembrie 2011, „Privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil”. În a. 2013,  BŞM a primit un lot constituit din 403 boxe acoperite cu capac de tipul SB 31, destinate păstrării cărţilor vechi şi rare din Colecţia Koch, iar cărţile restaurate au fost returnate BȘM.

În scurt timp au fost create condiţii adecvate pentru păstrarea Colecţiei Koch, fiind alocat spaţiu corespunzător în Complexul rezidenţial „Nicolae Testemiţanu”. În clădirea nouă sunt prevăzute un depozit climatizat şi o sală specială de lectură pentru această colecție.

 

 


Acordul de colaborarea dintre Biblioteca Științifică Medicală și Bibliotecile universităților de medicină din România

 

Biblioteca Ştiinţifică Medicală a USMF „Nicolae Testemiţanu” menţine relaţii de colaborare şi efectuează schimb de publicaţii cu bibliotecile universităţilor de medicină din România (Bucureşti, Craiova, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Iaşi, Sibiu etc). Încheierea Acordurilor de colaborare între Biblioteca Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu" şi bibliotecile universităţilor de medicină din România contribuie la o cooperare reciproc avantajoasă şi la promovarea relaţiilor bilaterale. 


 

Proiectul „NORTH CAROLINA-MOLDOVAN LIBRARY PARTNERSHIP”

Proiectul de colaborare al Bibliotecii Ştiinţifice Medicale a USMF "Nicolae Testemiţanu" cu bibliotecile medicale din Carolina de Nord, SUA, a debutat în februarie 2006 şi prevede următoarele direcţii:

  1. donaţii de publicaţii cu profil medical;
  2. împrumut interbibliotecar de publicaţii şi livrare electronică a articolelor de revistă;
  3. acces la baze de date şi reviste electronice cu profil medical;
  4. instruirea continuă a bibliotecarilor.

Graţie partenerilor din Carolina de Nord, în special dnei Donna Flake şi dnei Diane Darrow, din septembrie 2006, utilizatorii Bibliotecii Ştiinţifice Medicale beneficiază de acces gratuit la 6 baze de date medicale:

  1. Clin-eguide – bază de date ce cuprinde rezultatle medicinii bazate pe dovezi.
  2. DynaMed – este o bază de date referativă, ce pune la dispoziţia specialiştilor din domeniul sănătăţii cele mai disponibile şi mai actuale dovezi, în scopul de a susţine procesul de luare a deciziilor clinice.
  3. Baza de date MEDLINE oferită de OVID – lider internaţional pe piaţa informaţională din domeniul medicinii şi farmaceuticii.
  4. STAT!Ref Online Library – bibliotecă medicală electronică care oferă acces la 11 cărţi full-text cu profil medical.
  5. MD Consult – acces on-line la 50 titluri de cărţi şi 100 titluri de reviste medicale full-text.
  6. First Consult – bază de date ce furnizează informaţii la peste 20.000 de subiecte medicale, diagniostic diferenţial, 1800 potenţiale diagnostice etc.

Începând cu septembrie 2006, graţie acestui proiect, utilizatorii Bibliotecii Ştiinţifice Medicale beneficiază de informaţie medicală solicitată la cerere prin transferul electronic de documente (realizat prin intermediul programului DOCLINE), oferit de 12 biblioteci medicale din Carolina de Nord.
În septembrie 2006, dnele Donna Flake şi Diane Darrow au efectuat o vizită de lucru la Biblioteca Ştiinţifică Medicală a USMF „Nicolae Testemiţanu” în scopul consolidării şi dezvoltării Proiectului de parteneriat dintre bibliotecile medicale din Carolina de Nord şi Biblioteca Ştiinţifică Medicală (“North Carolina/Moldova Medical Libraries Partnership”). Pe parcursul acestei vizite, oaspeţii au prezentat bibliotecarilor moldoveni bazele de date medicale, la care Biblioteca Ştiinţifică Medicală a obţinut acces gratuit şi au demonstrat programul de livrare electronică a articolelor de revistă - DOCLINE. În total, au fost instruiti 10 bibliotecari privind utilizarea şi exploatarea eficientă a bazelor de date cu profil medical, iar doi bibliotecari au fost instruiţi referitor la utilizarea programului de împrumut interbibliotecar DOCLINE.
De asemenea, dnele Donna Flake şi Diane Darrow au încurajat 2 bibliotecari moldoveni (dnele S. Ciubrei şi E. Vedean) să participe la un concurs de obţinere a burselor pentru a participa la lucrările Conferinţei Asociaţiei Europene a Bibliotecilor Medicale. Ambii bibliotecari moldoveni au obţinut câte o bursă în valoare de 400 euro, fapt care a permis, pentru prima data, participarea Bibliotecii Ştiinţifice Medicale la Conferinţa a 10-a a Asociaţiei Europene a Bibliotecilor Medicale, ce s-a desfăşurat în perioada 11-16 septembrie 2007, în or. Cluj-Napoca, Romania. Astfel, din septembrie 2006, Biblioteca Ştiinţifică Medicală a devenit membru cu drepturi depline a Asociaţiei Europene a Bibliotecilor Medicale.
În cadrul proiectului de parteneriat cu Carolina de Nord, 2 bibliotecari din cadrul Bibliotecii Ştiinţifice Medicale ( Liubovi Karnaeva, director Biblioteca Ştiinţifică Medicală şi Silvia Ciubrei, director adjunct)  au efectuat o vizită de lucru cu scop de informare şi documentare privind activitatea bibliotecilor medicale şi a structurilor infodocumentare cu profil medical; dar şi de instruire în contextul constituirii şi utilizării resurselor informaţionale electronice, axate pe medicina bazată pe dovezi; precum şi de cunoaştere a tehnologiilor informaţionale moderne aplicate şi de asigurare informaţională a procesului educaţional, a practicii şi ştiinţei medicale, în biblioteci medicale din Oxford, Marea Britanie (14-21 martie 2007) şi în Carolina de Nord, SUA (21-10 aprilie 2007). Totodată, vizita a presupus dezvoltarea şi extinderea proiectului North Carolina-Moldova Medical Libraries Partnership prin diversificarea direcţiilor de activitate.
Bibliotecarii Bibliotecii Ştiinţifice Medicale au făcut cunoştinţă cu activitatea bibliotecilor medicale universitare, de spital şi publice. Au fost vizitate biblioteci medicale din cadrul Coastal AHEC – Health Sciences Library din or. Wilmington;
Eastern AHEC – East Carolina University’s Laupus Health Sciences Library din or. Greenville; Central AHEC – North Carolina at Chapel Hill University’s Health Sciences Library din or. Chapel Hill, Duke University’s Health Sciences Library, Duke Medical Center Library din or. Durham, Mountain AHEC – Charlotte AHEC Library, Novant Health Library, Levine Children’s Hospital Library din or. Charlotte, North-East AHEC – Wilkes Regional Medical Center’s Library (North Wilkesboro), Cannnon Memorial Hospital’s Library (Banner Elk), Belk Library (Appalachian State University) din or. Winston-Salem, Wake Forest University’s Health Sciences Library; Northwest AHEC – 2 biblioteci de spital: Boone Library şi Hickory Library. Totodată au vizitat biblioteca publică din or. Greensboro (5 aprilie), unde a avut loc o masă rotundă privind North Carolina/Moldova Partnership, unde s-au discutat probleme privind extinderea parteneriatului dintre bibliotecile universitare şi publice din Carolina de Nord şi Republica Moldova.
Pe parcursul acestei vizite, bibliotecarii moldoveni au făcut cunoştinţă cu:

  1. diverse modele de structuri organizaţionale şi funcţionale de biblioteci;
  2. modele de management de biblioteci;
  3. forme şi metode utilizate în activitatea bibliotecilor medicale americane şi engleze;
  4. dezvoltarea colecţiilor bibliotecilor medicale din Marea Britanie şi SUA, în special a segmentului electronic;
  5. prezervarea colecţiilor de carte rară: organizare, digitalizare şi valorificare;
  6. forme şi metode de instruire a utilizatorilor privind accesarea bazelor de date cu profil medical;
  7. programe multimedia de instruire la distanţă a beneficiarilor;
  8. promovarea resurselor informaţionale electronice de profil medical;
  9. elaborarea diverselor materiale promoţionale privind serviciile prestate de bibliotecă;
  10. elaborarea de tutorials on-line în programul Camtasia;
  11. crearea bibliotecii electronice prin digitalizarea colecţiei;
  12. implementarea tehnologiilor informaţionale în activitatea bibliotecilor americane şi engleze;
  13. participarea şi promovarea resurselor medicale privind medicina bazată pe dovezi;
  14. participarea activă a bibliotecarilor şi a bibliotecilor medicale americane la educarea pacienţilor (“patient education”).

Ca rezultat al colaborării moldo-americane, la 25 august 2007, Biblioteca Ştiinţifică Medicală a primit o donaţie valoroasă de cărţi şi reviste medicale (7000 exemplare),  oferite cu generozitate de bibliotecile medicale din Carolina de Nord. Lotul de carte a venit din partea a douăsprezece biblioteci medicale din Carolina de Nord, precum şi de la numeroase persoane fizice. Timp de un an şi jumătate a fost efectuat un lucru enorm, în condiţiile în care cărţile şi revistele donate erau depozitate la Biblioteca Universităţii de Medicină din or. Greenville, acolo, în baza donaţiei, se elaborau listele titlurilor ce se expediau la Biblioteca Ştiinţifică Medicală, unde, ulterior, se selectau publicaţiile necesare şi se expediau listele cu titlurile solicitate în Carolina de Nord. Astfel, datorită muncii asidue a bibliotecarilor americani, Biblioteca Ştiinţifică Medicală a beneficiat de o donaţie de publicaţii recente (aa. 2000-2007). Primirea donaţiei a fost posibilă de realizat graţie suportului Ambasadorului SUA în RM - dul Mr. Michel Kirby, precum şi a dlui maior Robert Carver, a Companiei Counterpart International în Moldova, dar şi Ministrului Sănătăţii din acea perioadă – acad. Ion Ababii.

În perioada 7-12 septembrie 2007, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie a găzduit, pentru a doua oară, delegaţia americană: dnele Donna Flake, Diane Darrow şi dul Mark Darrow. Pe parcursul acestei vizite, oaspeţii noştri au avut întâlniri de lucru cu administraţia Universităţii şi a Bibliotecii Ştiinţifice Medicale ,la cae s-au discutat realizările şi perspectivele de viitor ale proiectului. astfel, s-a pus accent, în continuare, pe obţinerea accesului la baze de date cu profil medical şi s-a cerut suportul partenerilor în achiziţionarea programelor virtuale axate pe medicină.

Astfel, la 10 septembrie, Biblioteca Ştiinţifică Medicală a organizat o manifestare culturala - primirea oficială a donaţiei din Carolina de Nord, SUA. În acest context, au fost organizate expoziţii ample de cărţi şi reviste medicale din colecţia donată atât în Sala de Lectură nr. 1 (bl. central) ,cât şi în Sala de lectură nr. 2 (bl. didactic nr. 2). La manifestare au participat oaspeţii: Donna Flake, Diane Darrow, dul Mark Darrow, Ambasadorul SUA în RM – dul Michel Kirby, viceministrul Sănătăţii dl. Boris Golovin, rectorul interimar al USMF „Nicolae Testemiţanu” dl. prof. Nicolae Eşanu, colaboratorii Bibliotecii, profesori şi studenţi. Toţi cei prezenţi au apreciat, la justa valoare, donaţia de cărţi şi reviste medicale, ce va completa golurile informaţionale din colecţia Bibliotecii la capitolul publicaţii în limba engleză, astfel contribuind la asigurarea procesului de studiu, cercetare şi practică medicală în Republica Moldova.

În perioada 12-15 septembrie 2007, în cadrul lucrărilor Conferinţei Asociaţiei Europene a Bibliotecilor Medicale, care s-a desfăşurat în or. Krakovia, Polonia, Donna Flake, Diane Darrow şi Silvia Ciubrei au participat cu o prezentare-poster („The Moldovan-North Carolina Medical Library Partnership”) privind parteneriatul dintre bibliotecile medicale din Carolina de Nord şi Biblioteca Ştiinţifică Medicală a USMF „Nicolae Testemiţanu”.

Sondaj

Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană

PRO (100%)
100%
CONTRA (0%)
0%
Voturi total: 1
Perioadă
-