Diplome pentru cei mai buni bibliotecari USMF „Nicolae Testemițanu”
- vizualizări: 15
Diplome pentru cei mai buni bibliotecari ai BȘM USMF „Nicolae Testemițanu”
Pe data de 23 aprilie curent, Ministerul Culturii, în colaborare cu Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova au organizat ședința festivă de celebrare a Zilei profesionale a Bibliotecarului, Ziua internaţională a cărţii şi a dreptului de autor. Cu această ocazie cei mai buni bibliotecari ai Bibliotecii Ştiinţifice Medicale (BȘM) au fost menţionaţi cu diplome de merit din partea Ministerului Culturii şi cel al Educaţiei, Universității de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemiţanu” şi Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica Moldova.
Astfel, cel mai bun bibliotecar al anului 2014 a fost desemnată Olesea Dobrea, șef secție, Secția automatizare tehnologii de bibliotecă, nominalizată şi cu diploma Ministerului Educației.
Ministerul Culturii a apreciat activitatea profesională a dnei Valentina Boldescu, șef secție, Sala de lectură nr. 3, fapt pentru care i-a conferit diploma de merit. La 24 aprilie, în cadrul unei ședințe festive organizată de Biblioteca Științifică Medicală, Liubovi Karnaeva, director BȘM, a înmânat Diploma USMF „Nicolae Testemițanu” următorilor bibliotecari: Irina Gangan, șef secție, Secția prelucrarea analitico-sintetică a documentului; Elena Gheorghiu, șef secție, Sala de lectură nr. 2; Nina Parna, șef secție, Secția asigurare tehnico-materială; Maria Enachi, bibliotecar principal, Secția prelucrare analitico-sintetică a documentelor.
Liubovi Karnaeva, a înmânat specialiștilor BȘM Diploma de excelență a Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova după cum urmează: Mariana Racu, șef oficiu, Secția dezvoltare Colecții; Elena Tuncer, bibliotecar, Secția INFOMEDICA; Ana Rusu, bibliotecar principal, Secția bibliografie și asistență informațională; Silvia Ciobanu, șef secție, Secția dezvoltare colecții; Galina Zavtur, șef secție, Secția conservare și comunicare colecții; Iulia Veneru, bibliotecar, Sala de lectură nr. 1.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii