Ziua Mondială a Sănătăţii
- vizualizări: 168
Pe data de 7 aprilie 2023 Organizația Mondială a Sănătății celebrează cea de-a 75-a aniversare. În 1948, țările lumii s-au unit și au înființat OMS pentru a promova sănătatea şi a sensibiliza populația privind rolul și aportul personalului medical în asigurarea calităţii şi siguranței vieții, aşa încât oamenii de pretutindeni să aibă asigurat accesul la serviciile medicale şi să poată atinge cel mai înalt nivel de sănătate și bunăstare. Sănătatea oamenilor se află în mâinile personalului medical, care întotdeauna a fost și este la datorie pentru a salva vieți.
Aniversarea a 75-a a OMS este o oportunitate de a privi înapoi la realizările colective din domeniul sănătăţii publice, care au contribuit la îmbunătățirea calităţii vieţii în ultimele șapte decenii, şi de a încuraja şi motiva acţiuni viitoare care vor dezvolta şi mai mult acest domeniu.
Cu acest prilej, în perioada 4-10 aprilie 2023, Biblioteca Ştiinţifică Medicală organizează expoziția tematică cu titlul „Ziua Mondială a Sănătății” (sălile de lectură ale Bibliotecii).
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii