Atelier profesional „Research4Life: programele Hinari, AGORA, OARE, ARDI și GOALI”

Publicat: 24.01.2025

Pe data de 24 ianuarie, bibliotecarii academici, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior din țară, au participat la atelierul profesional cu genericul „Research4Life: programele Hinari, AGORA, OARE, ARDI și GOALI”, organizat de Biblioteca Ştiinţifică Medicală a IP USMF "Nicolae Testemiţanu". Scopul activității a fost de a prezenta resursele informaționale R4L și a forma ambasadori instituționali și regionali.

Formabilii au fost ghidați de Dna Silvia Ciubrei, coordonator național al proiectului “Research4Life Country Connectors Moldova”, directoare adjunctă la Biblioteca Ştiinţifică Medicală a IP USMF "Nicolae Testemiţanu". Bibliotecarii prezenți s-au familiarizat cu resursele la care oferă acces Portalul unic informațional - Research4Life (cărți, reviste științifice, baze de date, surse de referință, colecții în acces deschis, ghiduri pentru bibliotecari și autori și alte resurse relevante indispensabile procesului de instruire și cercetare). Totodată, participanții au dezvoltat competențe de utilizare a bazelor de date scientometrice (Scopus, Dimensions), au testat diverse strategii privind obținerea metricilor măsurabili cantitativi și calitativi, ce demonstrează impactul rezultatelor activității de cercetare per autor și instituție.

Proiectul ”Research4Life Country Connectors" este coordonat de World Health Organization (WHO), iar Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a fost desemnată (în 2023) instituția gazdă și coordonator național R4L Country Connectors Moldova.

 

1
2
3
4
5
6
8
9
10
1
2
3
4
5
6
8
9
10

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

Urmăriți-ne

Comentarii

Sondaj

Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană

PRO (100%)
100%
CONTRA (0%)
0%
Voturi total: 1
Perioadă
-